Cheile Zugreni sunt localizate în valea
Bistriței, la sudul masivului Rarău-Giumalău fiind declarata
rezervaţie geologică pe o suprafata de 314 hectare, pe raza
comunelor Dorna Arini si Crucea
Cheile
Zugreni se află la 20 de kilometri aval de Vatra Dornei, spre
Piatra Neamt. Cheilor Zugreni, care au patru kilometri lungime, sunt
tăiate de râul Bistrița în șisturi cristaline între care și
calcare cristaline reliefate din versanții foarte abrupți. Ei au
200-300 metri înălțime și prezintă forme bizare ce poartă
denumiri pitorești precum: Colțul Acrii, Piatra lui Osman, Grindul
Pușcatei, Stânca Coifului. Lățimea cheilor permite străbaterea
lor de către o șosea astfaltată. Râul prezintă repezișuri,
vârtejuri, ochiuri adânci, ce adaugă un plus de frumusețe
rezervației. Cheile adăpostesc o floră bogată din care merita
mentionata în primul rând floarea reginei (Leontopodium alpinum),
cunoscută și cu denumirile floarea de colț și albumiță,
monument botanic al naturii, endemismul Andryala levitomentosa,
descoperită pe muntele Pietrosul Bistriței, de unde și numele,
precum și alte plante de stâncăriș cum ar fi clopoțelul.

